Jandarmeria Română este instituţia specializată
a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei
şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce
îi revin cu privire la:
• apărarea ordinii şi linistii publice, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private
• prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări
ale legilor în vigoare
• protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea
actelor de terorism.
Jandarmeria Română, prin atribuţii, organizare,
pregătire şi dispunere teritorială, contribuie la garantarea:
• suveranităţii,
• independenţei,
• autorităţii,
• unităţii şi securităţii statului,
• democraţiei constiţutionale pe întregul teritoriu naţional,
atât în timp de pace, cât şi în situaţii de
criză.